Periodizare
Cronologia Evului Mediu are o valoare prevalent orientativă,
fiind discutată și în prezent în literatura istorică. În consecință, reperele
în funcție de care este fixată cronologia Evului Mediu sunt variate. Această
epocă istorică cuprinde, într-un sens general, perioada de timp scursă între
data căderii Imperiului Roman de Apus (anul 476) și data ocupării de către
turci a Constantinopolului (1453), capitala Imperiului Bizantin. Limita
superioară de datare a Evului Mediu este fixată uneori de Renaștere, în secolele
XIV-XV, iar alteori chiar de Revoluția franceză (1789-1799), atunci când s-ar
termina epoca feudală.
În Europa occidentală, Evul mediu durează circa un mileniu și este divizat în mai multe faze în conformitate cu evoluțiile pe plan politic, social și cultural.
În Europa occidentală, Evul mediu durează circa un mileniu și este divizat în mai multe faze în conformitate cu evoluțiile pe plan politic, social și cultural.
- 395 - 476: Evul Mediu Timpuriu, etapă care începe cu divizarea Imperiului Roman în Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit și se încheie cu sfârșitul Imperiului Roman de Apus. Această etapă de tranziție este marcată de pătrunderea pe teritoriul fostului Imperiu Roman a populațiilor barbare de origine germanică. Acestea își constituie regate proprii: regatul franc (în Germania de astăzi), vizigot (pe teritoriul Spaniei actuale) și herul (în Italia de azi).
- 476 - 800: A doua etapă cuprinsă între căderea Romei și apariția primelor regate barbare. Are loc aculturația popoarelor germanice, prin care acestea asimilează modelele culturale de tradiție romană: conceptul de imperiu, creștinismul, conceptul urban, cel de cultură scrisă și prin care apare cultura germanică.
Această etapă se poate diviza în mai multe faze:
- Sfârșitul secolului al V-lea - secolul al VI-lea: se creează regatele germanice suverane: vandalii în Africa, saxonii în Marea Britanie, ostrogoții și longobarzii în peninsula Italică, francii – Galia. Pe lângă procese de cucerire și consolidare statală, are loc și întărirea pozițiilor bisericii creștine romane prin creștinarea majorității acestor popoare, evanghelizarea satelor, dezvoltarea monahismului.
- secolele VI - VIII. Criza de autoritate în statele germanice conduce la anarhie feudală și fărâmițare teritorială. Imperiul Bizantin suferă în Occident o serie de pierderi teritoriale (624 – Spania, 568 –750 – Italia, 698 – Africa). Creștinismul continuă întărirea pozițiilor: papii se aliază cu regii franci și are loc evanghelizarea Britaniei. Pe plan social, are loc o ruralizare excesivă, extinderea economiei naturale în detrimentul celei monetare, iar pe teritoriile Germaniei și Franței se dezvoltă forme autarhice.
- sfârșitul secolului al VIII-lea. Apar formele de bază ale societății feudale occidentale, nu numai în plan economic, social și cultural, ci și printr-un sistem de drept specific. Apare o nouă putere, cea arabă, care schimbă raportul de forțe în Mediterana și care constituie un pericol care determină apariția unor state puternic consolidate, cum este imperiul lui Carol cel Mare. În ceea ce privește religia, primatul papalității se afirmă tot mai mult, ca și puterea seculară a acesteia și apar premisele Marii Schisme creștine.
- 800 - 1024: etapa dinastiilor Carolingiană și Ottoniană (saxonă). Apar structuri teritoriale statale cu tendințe de centralizare și un sistem de raporturi juridice feudale: piramida feudală, feude, beneficii, alodii. Pe plan spiritual, se continuă evanghelizarea satelor, evoluția monahismului și încep pelerinajele, factor de dinamizare a societății medievale. Se acutizează conflictul dintre Biserica Catolică și cea bizantină. În finalul acestei etape, apar două mare forțe ostile: slavii din apus și normanzii, care constituie o amenințare pentru Imperiul Carolingian.
- 1024 - 1453, etapă al cărui început este marcat de sfârșitul dinastiei ottoniene și se încheie cu Căderea Constantinopolului. Apar mari orașe medievale, carcaterizate printr-o puternică concentrare a populației și statut complet diferit de lumea rurală: prezența fortificațiilor, activități comerciale bazate pe monedă (apar băncile), artizanale. În artă apar romanicul și goticul. În plan religios, se desăvârșește Marea Schismă și începe mișcarea cruciadelor.
