Evul mediu feudal
Societate si Economie
Perioada a asistat la creșterea populației, în Europa crescând de la 35 la 80 de milioane între anii 1000-1347, datorită dezvoltării tehnicilor agricole, declinul sclaviei, climei și încheierii invaziilor. 90% din populația Europei trăia în mediul rural. Mulți nu mai trăiau în ferme izolate, ci în mici comunități, ulterior acestea evoluând în orașe.
Țăranii prestau servicii nobililor prin muncă și participare în campanii militare. Nobilii, cu titlurile lor și că simpli cavaleri, exploatau pământurile prin intermediul țăranilor șerbi.
De-a lungul secolelor XI-XII, pământurile erau considerate ereditare. Nobilimea controla cavaleria grea, castelele și deținea imunitate în față taxelor și erau scutită de impozite. Castelele, inițial din lemn, erau construite mai târziu din piatră din secolele IX-X, având un sistem de apărare mai eficient. Erau nobili supremi de rang înalt ce dețineau multe pământuri, apoi nobili cu rang mic ce dețineau puține paamnturi și puțini vasali, apoi cavalerii care controlau, dar nu aveau propriul lor pământ, și serveau celorlalți nobili.
Clerul era divizat în două tipuri: clerul secular, care trăia în afară lumii, și clerul regulat, care trăia sub conducere religioasă drept călugări. Călugării au rămas în număr tot mai mic, ajungând doar 1% din populație. Cea mai mare parte a clerului regulat se află în aceeași treaptă cu nobilimea. Preoții locali erau în aceeași treaptă cu clasa țărănimii. Orășenii nu prea se încadrau în cele trei clase. Din secolele XII-XIII, urbanizarea s-a extins, multe orașe crescând. Însă abia 10% din populația totală a Europei locuia în mediul urban. Evreii erau răspândiți de-a lungul Europei, comunități fiind stabilite în Germania și Anglia, sau în Spania sub dominație musulmană. De asemenea, încă mai erau non-creștini pe meleagurile Europei răsăritene și musulmani în sudul Europei. Femeile erau subordonate bărbaților. Văduvele, de asemenea aveau restricții legale în ciuda faptului că aveau control asupra vieților. Femeile din rândul țărănimii, de obicei, lucrau în gospodărie și se ocupau de educația copiilor. Femeile de la oraș se puteau ocupa de comerț în funcție de perioada. Femeile nobile puteau menține controlul asupra proprietăților în absența bărbaților, însă avea restricții în participarea la viață militară sau guvernamentală. Femeile puteau să se călugărească, însă nu puteau deveni preotese. În centrul și nordul Italiei și în Flandra, extinderea orașelor a stimulat economia și a creat un climat pentru noi tipuri de asociații comerciale. Orașele comerciale de pe coasta baltică au intrat într-un acord numit Liga Hanseatică, iar republicile italiene că Veneția, Genova sau Pisa și-au extins activitățile comercial în Mediterana. Comerțul a înflorit și în nordul Franței, datorită negustorilor italieni și germani ce comercializau cu negustorii locali. În secolul XIII, s-au deschis rute cu Orientul Îndepărtat prin intermediul "Drumului Mătăsii". Erau bătute pentru prima oară monede din aur în Franța și alte țări. Au apărut scrisorile de credit pentru transmiterea banilor și noi forme de contracte comerciale.
Țăranii prestau servicii nobililor prin muncă și participare în campanii militare. Nobilii, cu titlurile lor și că simpli cavaleri, exploatau pământurile prin intermediul țăranilor șerbi.
De-a lungul secolelor XI-XII, pământurile erau considerate ereditare. Nobilimea controla cavaleria grea, castelele și deținea imunitate în față taxelor și erau scutită de impozite. Castelele, inițial din lemn, erau construite mai târziu din piatră din secolele IX-X, având un sistem de apărare mai eficient. Erau nobili supremi de rang înalt ce dețineau multe pământuri, apoi nobili cu rang mic ce dețineau puține paamnturi și puțini vasali, apoi cavalerii care controlau, dar nu aveau propriul lor pământ, și serveau celorlalți nobili.
Clerul era divizat în două tipuri: clerul secular, care trăia în afară lumii, și clerul regulat, care trăia sub conducere religioasă drept călugări. Călugării au rămas în număr tot mai mic, ajungând doar 1% din populație. Cea mai mare parte a clerului regulat se află în aceeași treaptă cu nobilimea. Preoții locali erau în aceeași treaptă cu clasa țărănimii. Orășenii nu prea se încadrau în cele trei clase. Din secolele XII-XIII, urbanizarea s-a extins, multe orașe crescând. Însă abia 10% din populația totală a Europei locuia în mediul urban. Evreii erau răspândiți de-a lungul Europei, comunități fiind stabilite în Germania și Anglia, sau în Spania sub dominație musulmană. De asemenea, încă mai erau non-creștini pe meleagurile Europei răsăritene și musulmani în sudul Europei. Femeile erau subordonate bărbaților. Văduvele, de asemenea aveau restricții legale în ciuda faptului că aveau control asupra vieților. Femeile din rândul țărănimii, de obicei, lucrau în gospodărie și se ocupau de educația copiilor. Femeile de la oraș se puteau ocupa de comerț în funcție de perioada. Femeile nobile puteau menține controlul asupra proprietăților în absența bărbaților, însă avea restricții în participarea la viață militară sau guvernamentală. Femeile puteau să se călugărească, însă nu puteau deveni preotese. În centrul și nordul Italiei și în Flandra, extinderea orașelor a stimulat economia și a creat un climat pentru noi tipuri de asociații comerciale. Orașele comerciale de pe coasta baltică au intrat într-un acord numit Liga Hanseatică, iar republicile italiene că Veneția, Genova sau Pisa și-au extins activitățile comercial în Mediterana. Comerțul a înflorit și în nordul Franței, datorită negustorilor italieni și germani ce comercializau cu negustorii locali. În secolul XIII, s-au deschis rute cu Orientul Îndepărtat prin intermediul "Drumului Mătăsii". Erau bătute pentru prima oară monede din aur în Franța și alte țări. Au apărut scrisorile de credit pentru transmiterea banilor și noi forme de contracte comerciale.
Centralizarea regatelor
Au apărut noi regate. Regii Franței, Angliei și Spaniei și-au consolidat puterea și instituțiile. Noi regate că Ungaria și Polonia, după convertirea la creștinism, au devenit puteri europene centrale. Maghiarii s-au stabilit în Ungaria sub domnia regelui Arpad după o serie de invazii. Papalitatea a devenit independența, preluând autoritatea deplină asupra lumii cresinte. Papalitatea a atins apogeul sub pontificatul Papei Inocențiu III. Au fost organizate cruciade în nord pentru convertirea regiunilor păgâne din Finalnda și de pe coasta Marii Baltice. Germania a fost condusă de dinastia Ottoniana, ce s-a luptat pentru a controla ducatele. În 1024, a fost fondată dinastia Saliana, în timpul căreia a avut celebrul conflict dintre regele Henric IV și Papa, în dezbaterea privind numirea oamenilor bisericii, că parte a controversatei Învestituri. Succesorii săi au continuat să se lupte împotriva papalității și nobilimii germane. A urmat o perioada de instabilitate după moartea lui Henric V, ce a murit fără moștenitori, asttfel fiind urmat de Frederick I Barbarossa. A condus eficient, dar a înfruntat problemele de baza, iar succesorii săi s-au luptat între ei. Nepotul sau, care a fost moștenitorul tronului Siciliei, prin mama să, s-a ciocnit cu papalitatea. Curtea să era renumită pentru aducerea savanților, fiind acuzat de erezie. El și succesorii săi au înfruntat multe dificultăți, inclusiv invazia mongolilor, ce au spulberat Rusia Kievana și au invadat Europa de Est de-a lungul secolului XIII. Sub dinastia Capetiana, Franța și-a extins lent autoritatea asupra nobilimii, centralizandu-se în Île-de France. Au înfruntat rivali puternici că ducii de Normandia, care în 1066, sub domnia lui William Cuceritorul, a cucerit Anglia. Normanzii s-au stabilit în Sicilia și sudul Italiei, când Robert Guiscard s-a stabilit în 1059 și a fondat Regatul Siciliei. Sub dinastia angevină a lui Henry ÎI și a fiului sau, Richard I, regii englezi au controlat o mare parte din Franța, Henry ÎI căsătorind-se cu Eleanor de Aquitania. Fratele mai tânăr a lui Richard, Ioan, a pierdut Normandia și restul posesiunilor engleze din Franța în 1204 în favoarea regelui Filip August. Domnia să a înfuriat nobilimea engleză, astfel, pentru a scuti fiscal nobilimea, a semnat Magna Carta în 1215, confirmând drepturile și privilegiile nobilimii. Sub Henry III, a făcut concesii cu nobilimea, iar puterea regală a fost diminuată.
Monarhii francezi au continuat să obțină câștiguri față de nobilime, obținând teritorii sub conducerea personală a administrației regale. Sub Ludovic IX, Franța a obținut prestigii la rang înalt după ce Ludovic a servit că mediator în Europa. În Iberia, regatele creștine din nord-vestul peninsulei, au continuat să lupte împotriva musulmanilor din sud, printr-un lung proces- Reconquista. Din 1150, erau cinci regate creștine: Leon, Aragon , Castilia, Navara și Portugalia. Sudul Iberiei era sub controlul Califatului de Cordoba, ulterior taifasurilor, ce au luptat cu creștinii până la apariția Califatului Almonhad ce a restabilit puterea centralizată din 1170. Forțele creștine au avansat din 1200, capturând Sevilia din 1248.
Cruciadele
În secolul XI, turcii selgiucizi au preluat multe teritorii din Orientul Mijlociu, ocupând Persia, Armenia și Ierusalimul. În 1071, turcii au învins armata bizantină în Bătălia de la Mazikert și l-au capturat pe împăratul bizantin Romanus IV. Turcii au invadat Asia Mică, amenințând serios Imperiul Bizantin. Însă Turcii au întâmpinat dificultăți după ce au pierdut Ierusalimul, preluat de fatimizii din Egipt și au traversat o serie de războaie civile. Bizantinii au recuperat Bulgaria și s-au extins în Balcani. Cruciadele au fost organizate pentru a recăpăta Ierusalimul de sub controlul musulman. Prima Cruciadă a fost proclamată de Papa Urban ÎI la Conciliul de la Clermont din 1095 că răspuns la cererea împăratului bizantin Alexios I Comnenul. Urban a promis indulgențe pentru oricine care lua parte la cruciade. Zeci de mii de oameni din toate nivelele sociale s-au mobilizat pentru a captura Ierusalimul în 1099, mulți musulmani și evrei fiind uciși. Multe comunități evreiești din Cologna,Mainz și Worms au fost distruse, precum și cele de pe râurile Seine și Rin. De pe urmă cruciadelor, au fost create noi ordine monahale, ordine militare religioase cavalerești că Templierii și Ospitalieriim, ce duceau viață monahală și îndeplineau serviciul militar.
Cruciații au consolidat în teritoriile cucerite propriile lor state cruciate. Între sec. XII-XIII, o serie de conflicte au avut loc dintre statele creștine și musulmani. În a treia Cruciadă, papalitatea a apelat la recăpătarea orașului Ierusalim, ocupat de Saladin în 1187. În 1204, în a patra Cruciadă, venețienii au capturat Constantinopol și au slăbit Imperiul Bizantin, ce și-a recăpătat orașul în 1261. Din 1291, toate statele cruciate au fost capturate de islamici din Țară Sfânta,și totuși, Regatul Ierusalimului a continuat să reziste titular în Cipru. Papii au chemat la cruciade și în alte locuri, în Spania, sudul Franței și în Țările Baltice. Cruciații spanioli au condus Reconquista, templierii și ospitalierii au luat parte la cruciadă spaniolă, fondându-se ordine religioase militare, că Calatrava sau Santiago. În nordul Europei și pe coasta baltică au fost desfășurate cruciade conduse de Teutoni.
În secolul XI, turcii selgiucizi au preluat multe teritorii din Orientul Mijlociu, ocupând Persia, Armenia și Ierusalimul. În 1071, turcii au învins armata bizantină în Bătălia de la Mazikert și l-au capturat pe împăratul bizantin Romanus IV. Turcii au invadat Asia Mică, amenințând serios Imperiul Bizantin. Însă Turcii au întâmpinat dificultăți după ce au pierdut Ierusalimul, preluat de fatimizii din Egipt și au traversat o serie de războaie civile. Bizantinii au recuperat Bulgaria și s-au extins în Balcani. Cruciadele au fost organizate pentru a recăpăta Ierusalimul de sub controlul musulman. Prima Cruciadă a fost proclamată de Papa Urban ÎI la Conciliul de la Clermont din 1095 că răspuns la cererea împăratului bizantin Alexios I Comnenul. Urban a promis indulgențe pentru oricine care lua parte la cruciade. Zeci de mii de oameni din toate nivelele sociale s-au mobilizat pentru a captura Ierusalimul în 1099, mulți musulmani și evrei fiind uciși. Multe comunități evreiești din Cologna,Mainz și Worms au fost distruse, precum și cele de pe râurile Seine și Rin. De pe urmă cruciadelor, au fost create noi ordine monahale, ordine militare religioase cavalerești că Templierii și Ospitalieriim, ce duceau viață monahală și îndeplineau serviciul militar.
Cruciații au consolidat în teritoriile cucerite propriile lor state cruciate. Între sec. XII-XIII, o serie de conflicte au avut loc dintre statele creștine și musulmani. În a treia Cruciadă, papalitatea a apelat la recăpătarea orașului Ierusalim, ocupat de Saladin în 1187. În 1204, în a patra Cruciadă, venețienii au capturat Constantinopol și au slăbit Imperiul Bizantin, ce și-a recăpătat orașul în 1261. Din 1291, toate statele cruciate au fost capturate de islamici din Țară Sfânta,și totuși, Regatul Ierusalimului a continuat să reziste titular în Cipru. Papii au chemat la cruciade și în alte locuri, în Spania, sudul Franței și în Țările Baltice. Cruciații spanioli au condus Reconquista, templierii și ospitalierii au luat parte la cruciadă spaniolă, fondându-se ordine religioase militare, că Calatrava sau Santiago. În nordul Europei și pe coasta baltică au fost desfășurate cruciade conduse de Teutoni.
