Cultura
Literatura
Cultura apuseană era predominant religioasă. Cărturari precum Sfântul Augustin compuneau opere teologice , istorice și filosofice. Ieronim traducea Biblia, Viețile Sfinților scrisă de Atanasie din Alexandria sau Cronica lui Eusebiu de Cezareea într-o latină vulgară mai simplă și ușor de înțeles, accesibilă tuturor . A pus bazele hagiografiei, specific literaturii creștine. S-au remarcat scriitori creștini ca Tertullian sau Lactanius. Sfântul Hilariu de Poitiers a creat poezia crestia latină, a compus imnuri religoioase inspirate după cele grecești. Amrozie al Milanului a scris poezii liturgice, simple, adecvate cântării în biserică. Prudentius a scris imnuri, polemici și epopee creștine prin care ilustra conflictul dintre vicii și virtuți. Paulinus din Nola și Nicetas din Remesiana au ilustrat poezia creștină. Boethius a realizat traduceri și comentarii ale operelor lui Aristotel. Cassidor a adaptat învățământul creștin noilor condiții, a scris despre istoria goților. Papa Grigore cel Mare a scris lucrări pastorale și teologice. Grigore de Tours a scris opere religioase și despre istoria francilor. Isidor de Sevilla a scris lucrări de istorie despre istoria goților , vandalilor și suabi. Bedă Venerabilul a scris lucrări științifice, de gramatică, hagiografii și l-a avut că avut că discipol chiar pe Alcuin care va fi principalul artizan al Renașterii Carolingiene. Școlile publice au dispărut, însă sunt înființate școli lângă centrele episcopale sau lângă mânăstiri, care aveau că scop educarea clerului. Biserica monopoliza cultural, iar cei mai mulți cărturari și funcționari știutori de carte de la curtea regală erau recrutați din rândul clerului.Educația de bază consta în cunoașterea gramaticii și limbii latine, retorica și dialectica. Se putea învață și aritmetica, astrologia, geometria și muzica. Biblia era considerată a fi sursă absolută de cunoaștere. Papirusurile au fost înlocuite cu codexurile, care erau mai maniabile și mai rezistente, dar mai scumpe, ilustrând caracterul elitist al accesului la cultură. Cărțile erau copiate manual în atelierele bisericești și îmbogățeau bibliotecile monahale. Glorificarea divinității se făcea prin împodobirea cărților cu miniaturi, inițiale elaborate, scriere de aur sau argint sau prin ferecături prețioase. Latină era limbă de comunicare cea mai vorbită în Europa apuseană, fiind preluată de liderii germanici, utilizată în administrație și în biserică. Se remarca filosofi precum Ioannes Scottus Eurigena, călugăr irlandez, cunoscător al limbii grecești, ceea ce i-a facilitat contactul cu operele din acest spațiu cultural, devenit din ce în ce mai străin occidentalilor.Viețile de sfinți reprezintă un domeniu al creației foarte bine reprezentat. Apare teatrul liturgic ce se naște pe baza cântecelor dialogate ce însoțeau slujba bisericească, la care se adaugă joc de scenă și costume. Primele astfel de reprezentații erau inspirate de miracolele ce întovărășeau viața sfinților sau a profeților.Apar scrieri despre vietile sfintilor în proză rimată. Literatura laică este reprezentată de creații epice în latină sau în limbile vorbite ca Beowulf anglo-saxon, poemul epic latin Waltharius, în care se reamintesc vremurile lui Attila.
Arta
Bisericile din secolul al V-lea preluau planul și numele basilicii imperiale, cel mai de seamă monument public din perioada anterioară. Basilica creștină era o constructie rectangulară, împărțită prin coloane în mai multe nave, și având o absidă în partea unde se găsea altarul. Acoperișul era realizat din șarpantă, ceea ce limitează dimensiunile edificiilor, în funcție de lungimea lemnului disponibil pentru grinzi. Sub Constantin și urmașii săi, construcția de basilici se răspândește pe întreg cuprinsul imperiului. Se cristalizeaza si planul in forma de cruce. Decorul era somptuos, realizat prin intermediul sculpturilor sau al mozaicurilor. La Ravenna s-au păstrat astfel de construcții decorate cu mozaicuri din vremea lui Teodoric și mai ales din timpul restaurației bizantine (San Apollinare Nuovo, Baptisteriul arienilor, Baptisteriul catolicilor, etc). S-au păstrat din această epocă și unele, foarte puține, construcții cu caracter laic, precum mausoleul Gallei Placidia sau Mausoleul lui Teodoric, tot la Ravenna. În secolul al VI-lea apare ca element constructiv deosebit de însemnat cupola zidită din piatră, care permite sporirea dimensiunilor edificiului. Sfânta Sofia, ridicată de Iustinian la Constantinopol, reprezintă modelul pentru multe construcții realizate ulterior în Orient, dar și în Occident. De exemplu, capela palatină de la Aachen preia modelul octogonal al unor construcții italiene de epocă bizantină, pe care arhitecții epocii carolingiene le considerau antice. Artele decorative sunt reprezentate în primele secole creștine mai ales de arta funerară, din catacombe sau de pe sarcofage. În Evul Mediu apar noi specii artistice: orfevrăria, obiectele de sticlă, miniaturile manuscriselor etc. Pictura medievală dobândește și dezvoltă modalități ca: fresca, icoanele, vitraliile. Muzica începe să dobândească fundamentare teoretică prin apariția notelor muzicale, a portativului. În cadrul Bisericii Catolice se dezvoltă muzica gregoriană ca are ca origine muzica primilor creștini din Imperiul Roman de Apus. În paralel cu muzica religioasă, evoluează și cea laică, interpretată de trubaduri, truveri francezi și acei Minnesänger germani.În perioada carolingiană, cele mai remarcabile realizări artistice ajunse până la noi sunt cele din domeniul miniaturii. Manuscrisele carolingiene sunt împodobite cu splendide miniaturi, reprezentând de regulă scene biblice, dar și suverani franci și apropiați ai acestora. Influența irlandeză s-a manifestat prin decorul floral extrem de exuberant care reprezintă chenarul acestor miniaturi sau chiar al paginilor scrise. Epoca ottoniană se individualizează în plan artistic mai ales prin constituirea unui nou stil arhitectural, și anume romanicul. Revenirea ideologiei ottoniene la sursele romane și carolingiene a influențat crearea unei arte care, afirmând revenirea la tradiție, era de fapt prima cu adevărat originală a evului mediu. Arhitectura se caracterizează prin simplitatea și monumentalitatea construcțiilor, care păstrează planul basilical și acoperișul în șarpantă, la început, pentru a folosi apoi din ce în ce mai frecvent bolta de piatră. Aceasta permite creșterea dimensiunilor edificiilor, însă acestea rămân întunecate datorită dificultăților de a asigura iluminarea (ferestrele sunt mici străpungeri în zidurile masive). Decorul romanic este sobru, pictura în frescă înlocuiește treptat mozaicul, iar sculptura monumentală, care dispăruse din vremea lui Iustinian, reîncepe să decoreze construcțiile. Construcțiile romanice păstrate sunt în principal cu caracter religios, de aceea și sculptura tratează o iconografie creștină, cu teme și motive strict controlate de către clerici, doritori să folosească imaginile în piatră pentru instruirea și impresionarea credincioșilor. Un rol important în difuzarea artei romanice l-a avut ordinul de la Cluny, care prin răspândirea sa în întreaga Europă a contribuit la impunerea noului program artistic în secolele XI-XII.
Bisericile din secolul al V-lea preluau planul și numele basilicii imperiale, cel mai de seamă monument public din perioada anterioară. Basilica creștină era o constructie rectangulară, împărțită prin coloane în mai multe nave, și având o absidă în partea unde se găsea altarul. Acoperișul era realizat din șarpantă, ceea ce limitează dimensiunile edificiilor, în funcție de lungimea lemnului disponibil pentru grinzi. Sub Constantin și urmașii săi, construcția de basilici se răspândește pe întreg cuprinsul imperiului. Se cristalizeaza si planul in forma de cruce. Decorul era somptuos, realizat prin intermediul sculpturilor sau al mozaicurilor. La Ravenna s-au păstrat astfel de construcții decorate cu mozaicuri din vremea lui Teodoric și mai ales din timpul restaurației bizantine (San Apollinare Nuovo, Baptisteriul arienilor, Baptisteriul catolicilor, etc). S-au păstrat din această epocă și unele, foarte puține, construcții cu caracter laic, precum mausoleul Gallei Placidia sau Mausoleul lui Teodoric, tot la Ravenna. În secolul al VI-lea apare ca element constructiv deosebit de însemnat cupola zidită din piatră, care permite sporirea dimensiunilor edificiului. Sfânta Sofia, ridicată de Iustinian la Constantinopol, reprezintă modelul pentru multe construcții realizate ulterior în Orient, dar și în Occident. De exemplu, capela palatină de la Aachen preia modelul octogonal al unor construcții italiene de epocă bizantină, pe care arhitecții epocii carolingiene le considerau antice. Artele decorative sunt reprezentate în primele secole creștine mai ales de arta funerară, din catacombe sau de pe sarcofage. În Evul Mediu apar noi specii artistice: orfevrăria, obiectele de sticlă, miniaturile manuscriselor etc. Pictura medievală dobândește și dezvoltă modalități ca: fresca, icoanele, vitraliile. Muzica începe să dobândească fundamentare teoretică prin apariția notelor muzicale, a portativului. În cadrul Bisericii Catolice se dezvoltă muzica gregoriană ca are ca origine muzica primilor creștini din Imperiul Roman de Apus. În paralel cu muzica religioasă, evoluează și cea laică, interpretată de trubaduri, truveri francezi și acei Minnesänger germani.În perioada carolingiană, cele mai remarcabile realizări artistice ajunse până la noi sunt cele din domeniul miniaturii. Manuscrisele carolingiene sunt împodobite cu splendide miniaturi, reprezentând de regulă scene biblice, dar și suverani franci și apropiați ai acestora. Influența irlandeză s-a manifestat prin decorul floral extrem de exuberant care reprezintă chenarul acestor miniaturi sau chiar al paginilor scrise. Epoca ottoniană se individualizează în plan artistic mai ales prin constituirea unui nou stil arhitectural, și anume romanicul. Revenirea ideologiei ottoniene la sursele romane și carolingiene a influențat crearea unei arte care, afirmând revenirea la tradiție, era de fapt prima cu adevărat originală a evului mediu. Arhitectura se caracterizează prin simplitatea și monumentalitatea construcțiilor, care păstrează planul basilical și acoperișul în șarpantă, la început, pentru a folosi apoi din ce în ce mai frecvent bolta de piatră. Aceasta permite creșterea dimensiunilor edificiilor, însă acestea rămân întunecate datorită dificultăților de a asigura iluminarea (ferestrele sunt mici străpungeri în zidurile masive). Decorul romanic este sobru, pictura în frescă înlocuiește treptat mozaicul, iar sculptura monumentală, care dispăruse din vremea lui Iustinian, reîncepe să decoreze construcțiile. Construcțiile romanice păstrate sunt în principal cu caracter religios, de aceea și sculptura tratează o iconografie creștină, cu teme și motive strict controlate de către clerici, doritori să folosească imaginile în piatră pentru instruirea și impresionarea credincioșilor. Un rol important în difuzarea artei romanice l-a avut ordinul de la Cluny, care prin răspândirea sa în întreaga Europă a contribuit la impunerea noului program artistic în secolele XI-XII.
