Cavaleri și nobili în Evul Mediu
Începând cu secolul al XI-leaIarnaiorii (feudalii laici) au început să se distanţeze de restul societăţii prin organizarea instituţiei cavaleriei. Obiectivul principal era de a forma din tinerii familiilor feudale vasali care să-şi îndeplinească datoriile faţă de seniorul lor şi luptători destoinici.
La început, tânărul slujea ca paj la castelul seniorului. El avea datoria să deprindă meseria armelor şi modul de viaţă al nobililor. În jurul vârstei de 20 de ani, când tânărul era apt pentru a participa la război şi dispunea de mijloacele de a-şi procura echipamentul necesar, putea deveni cavaler. Subordonarea cavalerului cerinţelor vasalităţii era ilustrată de faptul că, de regulă, naşul cavalerului era seniorul său. Cavalerii primeau de la seniorii lor proprietăţi.
Apartenenţa la starea nobilimii era însoţită de un şir de privilegii motivate de faptul că nobilii îşi îndeplineau datoriile faţă de societate luptând în războaie pentru apărarea tuturor. Privilegiile constau în: scutirea de impozite, accesul la funcţiile laice şi ecleziastice, dreptul de a purta blazon etc.
Cavalerii erau războinici care luptau călare. S-a calculat că un cavaler avea nevoie pentru a trăi şi a-şi procura cele necesare războiului de un domeniu de cel puţin 150 de hectare.
Războaiele erau frecvente. Pe de o parte, trebuiau respinşi invadatorii, pe de alta, războiul era singurul mijloc de reglare a conflictelor. Războaiele aveau loc primăvara şi vara. Ele erau însoţite de incursiuni de pradă pe domeniile inamicului. Cavalerii aveau un rol important în aceste expediţii, deoarece trebuiau să-şi urmeze seniorii, care îi ridicaseră la acest rang important în societate.
Distracţiile
Vânătoarea era distracţia favorită a feudalilor, deoarece era o ocazie de a călări şi de a folosi armele.
Turnirul însă constituia cel mai bun prilej pentru cavaleri de a-şi demonstra abilitatea, deoarece simula condiţiile luptei directe. Toţi cavalerii doreau să se întâlnească în turnir, pentru că această întrecere constituia de multe ori ocazia de a-şi alege consoarta.
Iarna castelele erau vizitate de trupe de artişti ambulanţi (dansatori), iluzionişti, dresori de urşi sau alte animale etc. Trubadurii şi truverii erau cântăreţii care interpretau, acompaniaţi de un instrument, cântece de vitejie. În ele erau povestite faptele de arme ale unor personaje reale sau imaginare. Aceste cântece reflectau idealurile cavalereşti: onoarea, fidelitatea şi vitejia războinicului. Cel mai cunoscut esteCântecul lui Roland, realizare de seamă a literaturii cavalereşti.
Ceremonia de investire cu rangul de cavaler
“În zorii zilei următoare s-a pregătit baia aşa cum se obişnuieşte la primirea cinstei de cavaler. După ce şi-a spălat trupul, nobila odraslă a îmbrăcat pe piele o cămaşă încreţită de pânză fină de in, pe deasupra o haină lungă ţesută cu fire de aur acoperită cu o mantie vopsită în culoarea purpurii. Purta pantaloni de mătase scumpă, iar în picioare avea pantofi împodobiţi cu figuri de lei aurii… A ieşit dinăuntrul odăilor în văzul lumii… I s-a adus un cal spaniol splendid. Purta acum o za minunată, împletită din verigi duble, despre care se credea că nu poate fi străpunsă de izbiturile nici unei lănci sau suliţe; şoldurile, genunchii, pulpele îi erau acoperite şi de zale de fier; purta la picioare pinteni de aur; scutul cu chipuri de leişori aurii îi atârna de grumaz; pe cap i s-a pus un coif care strălucea de mulţimea pietrelor preţioase; … i s-a dat o lance de frasin cu vârful făcut din fier; în sfârşit, i s-a adus o sabie, care se păstra acolo din vremuri străvechi.” (Jean de Marmoutier) cu
