Seniorul si castelul feudal
Spre deosebire de locuinţele ţăranilor, a căror destinaţie este în primul rând una utilitară, castelul se supune mai ales unor necesităţi de dominaţie simbolică, puternicii având nevoie să fie văzuţi şi temuţi, şi apoi unora militare.
În perioada care a urmat destrămării imperiului carolingian, datorită delegării atributelor regale unor înalţi funcţionari care acţionează în teritoriu şi prin generalizarea imunităţii, care dă marilor proprietari funciari dreptul de a împărţi dreptatea şi de a strânge impozitele fără amestecul agenţilor puterii centrale, autoritatea politică a început să fie exercitată la nivelul unor entităţi politice mai restrânse. Acestea sunt iniţial de tipul regatelor şi principatelor (ansambluri teritoriale conduse de duci, comiţi sau marchizi). Odată cu invaziile vikingilor şi ale ungurilor, care fac necesară apărarea cu forţe locale, datorită imposibilităţii de a reacţiona în care se găseşte regalitatea, această fărâmiţare a autorităţii continuă. Ca atare, în secolul al X-lea entitatea autonomă de bază este senioria, iar această situaţie se va perpetua până în secolul al XIII-lea, când puterea regală îşi recapătă prerogativele.
Senioria regrupează câteva sate, are o întindere de câteva sute sau mii de hectare şi cuprinde locuitori asupra cărora marele proprietar de pământ exercită drepturile care aparţineau odinioară regalităţii sau marilor principi, alături de cele care îi sunt conferite de stăpânirea asupra domeniului său. Simbolul acestei puteri economice, politice şi militare a seniorului este castelul.
În perioada care a urmat destrămării imperiului carolingian, datorită delegării atributelor regale unor înalţi funcţionari care acţionează în teritoriu şi prin generalizarea imunităţii, care dă marilor proprietari funciari dreptul de a împărţi dreptatea şi de a strânge impozitele fără amestecul agenţilor puterii centrale, autoritatea politică a început să fie exercitată la nivelul unor entităţi politice mai restrânse. Acestea sunt iniţial de tipul regatelor şi principatelor (ansambluri teritoriale conduse de duci, comiţi sau marchizi). Odată cu invaziile vikingilor şi ale ungurilor, care fac necesară apărarea cu forţe locale, datorită imposibilităţii de a reacţiona în care se găseşte regalitatea, această fărâmiţare a autorităţii continuă. Ca atare, în secolul al X-lea entitatea autonomă de bază este senioria, iar această situaţie se va perpetua până în secolul al XIII-lea, când puterea regală îşi recapătă prerogativele.
Senioria regrupează câteva sate, are o întindere de câteva sute sau mii de hectare şi cuprinde locuitori asupra cărora marele proprietar de pământ exercită drepturile care aparţineau odinioară regalităţii sau marilor principi, alături de cele care îi sunt conferite de stăpânirea asupra domeniului său. Simbolul acestei puteri economice, politice şi militare a seniorului este castelul.
Spre deosebire de locuinţele ţăranilor, a căror destinaţie este în primul rând una utilitară, castelul se supune mai ales unor necesităţi de dominaţie simbolică, puternicii având nevoie să fie văzuţi şi temuţi, şi apoi unora militare.
În perioada care a urmat destrămării imperiului carolingian, datorită delegării atributelor regale unor înalţi funcţionari care acţionează în teritoriu şi prin generalizarea imunităţii, care dă marilor proprietari funciari dreptul de a împărţi dreptatea şi de a strânge impozitele fără amestecul agenţilor puterii centrale, autoritatea politică a început să fie exercitată la nivelul unor entităţi politice mai restrânse. Acestea sunt iniţial de tipul regatelor şi principatelor (ansambluri teritoriale conduse de duci, comiţi sau marchizi). Odată cu invaziile vikingilor şi ale ungurilor, care fac necesară apărarea cu forţe locale, datorită imposibilităţii de a reacţiona în care se găseşte regalitatea, această fărâmiţare a autorităţii continuă. Ca atare, în secolul al X-lea entitatea autonomă de bază este senioria, iar această situaţie se va perpetua până în secolul al XIII-lea, când puterea regală îşi recapătă prerogativele.
Senioria regrupează câteva sate, are o întindere de câteva sute sau mii de hectare şi cuprinde locuitori asupra cărora marele proprietar de pământ exercită drepturile care aparţineau odinioară regalităţii sau marilor principi, alături de cele care îi sunt conferite de stăpânirea asupra domeniului său. Simbolul acestei puteri economice, politice şi militare a seniorului este castelul.
În perioada care a urmat destrămării imperiului carolingian, datorită delegării atributelor regale unor înalţi funcţionari care acţionează în teritoriu şi prin generalizarea imunităţii, care dă marilor proprietari funciari dreptul de a împărţi dreptatea şi de a strânge impozitele fără amestecul agenţilor puterii centrale, autoritatea politică a început să fie exercitată la nivelul unor entităţi politice mai restrânse. Acestea sunt iniţial de tipul regatelor şi principatelor (ansambluri teritoriale conduse de duci, comiţi sau marchizi). Odată cu invaziile vikingilor şi ale ungurilor, care fac necesară apărarea cu forţe locale, datorită imposibilităţii de a reacţiona în care se găseşte regalitatea, această fărâmiţare a autorităţii continuă. Ca atare, în secolul al X-lea entitatea autonomă de bază este senioria, iar această situaţie se va perpetua până în secolul al XIII-lea, când puterea regală îşi recapătă prerogativele.
Senioria regrupează câteva sate, are o întindere de câteva sute sau mii de hectare şi cuprinde locuitori asupra cărora marele proprietar de pământ exercită drepturile care aparţineau odinioară regalităţii sau marilor principi, alături de cele care îi sunt conferite de stăpânirea asupra domeniului său. Simbolul acestei puteri economice, politice şi militare a seniorului este castelul.
Situat pe locul cu cea mai bună poziţie strategică de pe domeniu, reminiscenţă a rolului său de apărare împotriva invaziilor, el semnifică protecţja pe care seniorul, castelanul, o asigură celor ce-i sunt supuşi. Iniţial erau realizate din lemn, pe o întăritură, naturală sau artificială, înconjurate de şanţuri şi palisade. Iată cum descrie un text de epocă, biografia episcopului Jean de Thérouanne, din prima treime a secolului al XII-lea, un astfel de castel dintr-o perioadă relativ timpurie:
„Oamenii cei mai bogaţi şi mai nobili din ţinut au obiceiul să îngrămădească pământ, făcând din el un colnic, cât mai înalt cu putinţă, să sape în jurul lui un şanţ cât mai lat şi foarte adânc, să întărească acel colnic cu o palisadă de pari, încheiaţi zdravăn, adăugând incintei şi turnuri, de sunt în stare, să ridice înlăuntrul împrejmuirii, chiar in mijloc, o casă, care-i o fortăreaţă, semeţjtă peste tot ce-i în jur, la a cărei poartă se ajunge doar trecând o punte”.
„Oamenii cei mai bogaţi şi mai nobili din ţinut au obiceiul să îngrămădească pământ, făcând din el un colnic, cât mai înalt cu putinţă, să sape în jurul lui un şanţ cât mai lat şi foarte adânc, să întărească acel colnic cu o palisadă de pari, încheiaţi zdravăn, adăugând incintei şi turnuri, de sunt în stare, să ridice înlăuntrul împrejmuirii, chiar in mijloc, o casă, care-i o fortăreaţă, semeţjtă peste tot ce-i în jur, la a cărei poartă se ajunge doar trecând o punte”.
Cu trecerea timpului, castelul este ridicat din piatră, elementul său originar este un turn întărit, donjonul, alături de care s-au adăugat mai apoi alte elemente de construcţie. Apărat de ziduri putemice, crenelate, în interiorul cărora să se poată refugia la nevoie şi locuitorii din imprejurimi, castelul este frecvent înconjurat de un şanţ cu apă, traversat doar de un pod mobil, care în caz de primejdie se putea ridica, oprind accesul dinspre exterior. Rolul său predominant defensiv este ilustrat de prezenţa unei forţe militare, alcătuită fie din vasali întreţinuţi la curte, fie din fii ai vasalilor care îşi desăvârşesc pregătirea într-ale armelor sub oblăduirea seniorului, garantându-i castelanului securitatea fizică, dar şi superioritatea simbolică.
Alcătuirea interioară a castelului nu este prea complicată, el cuprinzând locuinţa scniorului şi a familiei sale, uneori o capelă, diferite dependinţe. Locuinţa seniorului cuprinde cel mai adesea o mare sală centrală, care găzduieşte viaţa socială a castelului (mesele comune, adunări, şedinţe de judecată, petreceri) şi alte câteva încăperi cu funcţia de dormitoare comune. Odăile femeilor din familie şi ale copiilor sunt situate la etaj. Încăperile sunt reci şi întunecoase, încălzirea în zilele reci de iarnă constituie o problemă, întrucât sistemul evacuării fumului se perfecţionează treptat, deci şemineurile apar relativ târziu, poate de prin secolul al XII-lea. Tocmai de aceea, pentru a păstra cât mai bine căldura obţinută cu greutate ferestrele erau mici. Geamurile au apărut mai târziu, aşa că ferestrele aveau obloane de lemn, şi eventual, puteau fi acoperite cu pergament, hârtie, băşici de animale. Iluminatul constituia, de asemenea, o problemă, la dispoziţia oamenilor medievali stând lumânările de ceară ori de seu, opaiţele, lămpile cu ulei. Decoraţiunile interioare sunt reprezentate mai ales de tapiserii şi blănuri, a căror bogăţie trebuie să demonstreze tuturor puterea posesorului. Bogăţia meselor la care se servesc feluri de mâncare bazate pe carne, folosind din belşug condimente – mărfuri rare aduse cu mari cheltuieli din Orient, care contrastează cu hrana frugală a ţăranilor -, trebuie să arate foarte clar statutul social al seniorului din castel. De asemenea, hainele din materiale scumpe, cu podoabe strălucitoare, ce sunt purtate de ocupanţii castelului au darul de a ilustra printr-un lux ostentativ importanţa seniorului şi a vasalilor săi faţă de ceilalţi oameni. Cei puternici poartă straie viu colorate, cu aspect luminos, rezistent la trecerea timpului, spre deosebire de hainele terne ale celor subordonaţi.
Alcătuirea interioară a castelului nu este prea complicată, el cuprinzând locuinţa scniorului şi a familiei sale, uneori o capelă, diferite dependinţe. Locuinţa seniorului cuprinde cel mai adesea o mare sală centrală, care găzduieşte viaţa socială a castelului (mesele comune, adunări, şedinţe de judecată, petreceri) şi alte câteva încăperi cu funcţia de dormitoare comune. Odăile femeilor din familie şi ale copiilor sunt situate la etaj. Încăperile sunt reci şi întunecoase, încălzirea în zilele reci de iarnă constituie o problemă, întrucât sistemul evacuării fumului se perfecţionează treptat, deci şemineurile apar relativ târziu, poate de prin secolul al XII-lea. Tocmai de aceea, pentru a păstra cât mai bine căldura obţinută cu greutate ferestrele erau mici. Geamurile au apărut mai târziu, aşa că ferestrele aveau obloane de lemn, şi eventual, puteau fi acoperite cu pergament, hârtie, băşici de animale. Iluminatul constituia, de asemenea, o problemă, la dispoziţia oamenilor medievali stând lumânările de ceară ori de seu, opaiţele, lămpile cu ulei. Decoraţiunile interioare sunt reprezentate mai ales de tapiserii şi blănuri, a căror bogăţie trebuie să demonstreze tuturor puterea posesorului. Bogăţia meselor la care se servesc feluri de mâncare bazate pe carne, folosind din belşug condimente – mărfuri rare aduse cu mari cheltuieli din Orient, care contrastează cu hrana frugală a ţăranilor -, trebuie să arate foarte clar statutul social al seniorului din castel. De asemenea, hainele din materiale scumpe, cu podoabe strălucitoare, ce sunt purtate de ocupanţii castelului au darul de a ilustra printr-un lux ostentativ importanţa seniorului şi a vasalilor săi faţă de ceilalţi oameni. Cei puternici poartă straie viu colorate, cu aspect luminos, rezistent la trecerea timpului, spre deosebire de hainele terne ale celor subordonaţi.
Plasat cel mai adesea pe o înălţime, castelul reaminteste şi în acest fel superioritatea seniorului asupra ţăranilor de pe domeniul său. Din poziţia sa de stăpân al pământului decurge dreptul de a pretinde ţăranilor corvezi (pentru întreţinerea zidurilor, şanţului sau pur şi simplu pentru cultivarea pământului seniorului), de a le stabili obligaţii în natură şi în bani. Le impune plata unor taxe variate, dacă doresc să beneficieze de moştenire (dreptul de mână moartă), pentru a se putea căsători în afara domeniului, pentru a-şi vinde bunurile. Stăpânul castelului îi obligă pe locuitorii de pe domeniul său să folosească, în schimbul unor taxe, doar moara, cuptorul, teascul de stors struguri sau presa pentru ulei care îi aparţin (aşa-numitele monopoluri senioriale).
Castelul simbolizează însă şi vechile drepturi regale, între care perceperea vămii pentru negoţul desfăşurat în cuprinsul domeniului şi împărţirea dreptăţii. În sala cea mare a castelului, pe pajiştea din apropierea acestuia, pe movila abandonată pentru ridicarea unui nou castel îşi desfăşoară activitatea tribunalul, unde seniorul, asistat de vasalii săi, în virtutea obligaţiei acestora de a-i da sfat şi ajutor, judecă pricinile ce-i sunt aduse înainte şi hotărăşte pedepsele. De cele mai multe ori este vorba despre amenzi, căci împărţirea justiţiei trebuie să aducă şi venituri, dar temniţa castelului, uneori spânzurătoarea şi stâlpul infamiei sunt elemente care aduc în permanenţă aminte de puterea seniorului.
Centrul vieţii religioase este legat şi el de castelul seniorial, căci primele aşezăminte religioase apărute în mediul rural occidental au fost fie capelele ridicate iniţial pentru senior şi familia sa, fie biserici construite din iniţiativa acestuia, pe pământul care îi aparţinea, şi pe ai cărui preoţi îi controla ca pe oricare din şerbii săi.
Într-o epocă de fărâmiţare feudală, viaţa spirituală se desfăşoară şi ea la nivelul unor entităţi mai restrânse, astfel încât castelul creează şi un tip specific de cultură, definit în jurul ideii de «curtoazie». Găzduind de-a valma familia seniorului, slujitorii acestuia, tinerii vasali care au devenit sau se pregătesc să devină cavaleri, castelul atrage specialiştii în divertisment ai epocii, pentru a amuza pe cei de acolo şi a satisface nevoia de prestigiu a stăpânului. Uneori menestreli sau jongleri care cântă poeziile create de trubaduri şi truveri, alteori creatori ei înşişi de opere literare şi muzicale, saltimbanci şi măscărici sunt primiţi la castel pentru a cânta generozitatea şi vitejia seniorului, pentru a ilustra strălucirea curţii sale. Poezia lirică sau romanul cavaleresc sunt creaţiile literare care îşi datorează existenţa acestui tip de societate agregată în jurul castelului seniorial, care se dovedeşte nu doar centrul unei puteri politice şi militare, ci şi al uneia spirituale, ce-şi impune lumii din afară propriile valori şi modele.
Castelul simbolizează însă şi vechile drepturi regale, între care perceperea vămii pentru negoţul desfăşurat în cuprinsul domeniului şi împărţirea dreptăţii. În sala cea mare a castelului, pe pajiştea din apropierea acestuia, pe movila abandonată pentru ridicarea unui nou castel îşi desfăşoară activitatea tribunalul, unde seniorul, asistat de vasalii săi, în virtutea obligaţiei acestora de a-i da sfat şi ajutor, judecă pricinile ce-i sunt aduse înainte şi hotărăşte pedepsele. De cele mai multe ori este vorba despre amenzi, căci împărţirea justiţiei trebuie să aducă şi venituri, dar temniţa castelului, uneori spânzurătoarea şi stâlpul infamiei sunt elemente care aduc în permanenţă aminte de puterea seniorului.
Centrul vieţii religioase este legat şi el de castelul seniorial, căci primele aşezăminte religioase apărute în mediul rural occidental au fost fie capelele ridicate iniţial pentru senior şi familia sa, fie biserici construite din iniţiativa acestuia, pe pământul care îi aparţinea, şi pe ai cărui preoţi îi controla ca pe oricare din şerbii săi.
Într-o epocă de fărâmiţare feudală, viaţa spirituală se desfăşoară şi ea la nivelul unor entităţi mai restrânse, astfel încât castelul creează şi un tip specific de cultură, definit în jurul ideii de «curtoazie». Găzduind de-a valma familia seniorului, slujitorii acestuia, tinerii vasali care au devenit sau se pregătesc să devină cavaleri, castelul atrage specialiştii în divertisment ai epocii, pentru a amuza pe cei de acolo şi a satisface nevoia de prestigiu a stăpânului. Uneori menestreli sau jongleri care cântă poeziile create de trubaduri şi truveri, alteori creatori ei înşişi de opere literare şi muzicale, saltimbanci şi măscărici sunt primiţi la castel pentru a cânta generozitatea şi vitejia seniorului, pentru a ilustra strălucirea curţii sale. Poezia lirică sau romanul cavaleresc sunt creaţiile literare care îşi datorează existenţa acestui tip de societate agregată în jurul castelului seniorial, care se dovedeşte nu doar centrul unei puteri politice şi militare, ci şi al uneia spirituale, ce-şi impune lumii din afară propriile valori şi modele.
1 comentarii:
Write comentariiSunt cu soțul meu de 7 ani fără copil, eu și soțul meu am încercat tot posibilul, dar nu am avut niciun rezultat, până când am întâlnit o prietenă de-a mea foarte bună care mi-a povestit despre Dr Dawn acuna și cum a ajutat-o, i-am explicat. totul la Dr Dawn acuna dupa ce am contactat-o pe Whatsapp, a promis ca ma ajuta, mi-a dat niste instructiuni pe care le-am facut perfect, spre surprinderea mea am ramas insarcinata la 2 saptamani dupa ce m-a ajutat si acum am un copil frumos acum, toate datorită Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru o soluție rapidă la problema dvs.
Reply*Daca vrei sa ramai insarcinata.
*Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
*Dacă vrei să vindeci vreo boală.
*Dacă vrei noroc în viața ta.
*Dacă doriți să opriți avortul spontan și altele,
: e-mail { dawnacuna314@gmail.com}
Whatsapp: +2348032246310