Evul mediu tirziu
Inchizitia
In urma acestei cruciade si din cauza neințelegerilor doctrinare, care au generat apariția sectelor disidente, s-a dezvoltat această institutie persecutoare si intoleranța, cunoscută sub numele de Sfantul Oficiu al Inchizitiei. De-a lungul secolelor precedente, demascarea ereticilor fusese răspunderea episcopilor, fiecare din ei trebuind sa aibă rolul unui judecator episcopal anchetator. Dar nu se acordase mare importanță acestei sarcini și erezia, schisma si divizarea sectara aproape ca batjocoreau unitatea pe care din totdeauna biserica o avusese in vedere si o pretinsese cu putere.
De aceea, inchizitia papala a fost inventată pentru a inlocui functia episcopală. Stimulat de zelul cruciadelor, provocat de un sectarism sfidator, ca acela dat pe față de albigenzi, si ajutat de exemplul autoritatlții disciplinare a marelui Inocent al III-lea, in 1229, un papa de mai tîrziu a inființat oficial Sfantul Oficiu al Inchiziției. Acest instrument de tortura îi persecuta pe toți aceia pe care îi bănuia de erezie și, dupa ce ii declara vinovați, ii preda statului, pentru a fi pedepsiți cu inchisoarea sau cu arderea pe rug.
Reinviorarea intelectuală
Este curios faptul că perioada întunecoasa a persecuției a existat un timp de iluminare intelectuală. Mare parte din aceasta a venit de la islam, care a contribuit nespus de mult la renașterea intelectuala a Europei de Apus. O data cu prabușirea conducerii imperiale române din vest, la mijlocul secolului al V-lea, coincizand cu afluxul germanilor inteligenți, dar neinvatati, cultura apuseana a trecut printr-o eclipsa simultana cu prabusirea economica din acea perioada. Crestinatatea apuseana a trait sute de ani in ignoranta si superstitie, indepartata numai trecator si superficial de redesteptarea intelectuala din epoca lui Carol cel Mare. Din pricina aceasta, perioada cuprinsa intre mijlocul secolului al V-lea si mijlocul secolului al X-lea este adesea numita Evul Mediu Intunecat. Era intunecat atat din punct de vedere spiritual cat si din punct de vedere moral si cultural. Unii considera ca Evul Mediu intunecat se intinde cu cateva secole mai tarziu, pana in timpul Reformei, din cauza activitatii prin care Papalitatea a zdrobit disidenta si libertatea religioasa in aceasta perioada. A fost cu adevarat un intuneric spiritual. Dar a privi lucrurile in felul acesta inseamna a trece cu vederea marile redesteptari intelectuale care au avut loc dupa secolul al X-lea.
Au avut loc diferite redesteptari ale culturii, unele generale, altele locale. Dintre acestea, cresterea brusca a interesului intelectual in secolul al XII-lea a fost un precursor important al Renasteri umaniste din secolele al XIV-lea si al XV-lea, care a pregatit calea pentru Reforma.
In urma acestei cruciade si din cauza neințelegerilor doctrinare, care au generat apariția sectelor disidente, s-a dezvoltat această institutie persecutoare si intoleranța, cunoscută sub numele de Sfantul Oficiu al Inchizitiei. De-a lungul secolelor precedente, demascarea ereticilor fusese răspunderea episcopilor, fiecare din ei trebuind sa aibă rolul unui judecator episcopal anchetator. Dar nu se acordase mare importanță acestei sarcini și erezia, schisma si divizarea sectara aproape ca batjocoreau unitatea pe care din totdeauna biserica o avusese in vedere si o pretinsese cu putere.
De aceea, inchizitia papala a fost inventată pentru a inlocui functia episcopală. Stimulat de zelul cruciadelor, provocat de un sectarism sfidator, ca acela dat pe față de albigenzi, si ajutat de exemplul autoritatlții disciplinare a marelui Inocent al III-lea, in 1229, un papa de mai tîrziu a inființat oficial Sfantul Oficiu al Inchiziției. Acest instrument de tortura îi persecuta pe toți aceia pe care îi bănuia de erezie și, dupa ce ii declara vinovați, ii preda statului, pentru a fi pedepsiți cu inchisoarea sau cu arderea pe rug.
Reinviorarea intelectuală
Este curios faptul că perioada întunecoasa a persecuției a existat un timp de iluminare intelectuală. Mare parte din aceasta a venit de la islam, care a contribuit nespus de mult la renașterea intelectuala a Europei de Apus. O data cu prabușirea conducerii imperiale române din vest, la mijlocul secolului al V-lea, coincizand cu afluxul germanilor inteligenți, dar neinvatati, cultura apuseana a trecut printr-o eclipsa simultana cu prabusirea economica din acea perioada. Crestinatatea apuseana a trait sute de ani in ignoranta si superstitie, indepartata numai trecator si superficial de redesteptarea intelectuala din epoca lui Carol cel Mare. Din pricina aceasta, perioada cuprinsa intre mijlocul secolului al V-lea si mijlocul secolului al X-lea este adesea numita Evul Mediu Intunecat. Era intunecat atat din punct de vedere spiritual cat si din punct de vedere moral si cultural. Unii considera ca Evul Mediu intunecat se intinde cu cateva secole mai tarziu, pana in timpul Reformei, din cauza activitatii prin care Papalitatea a zdrobit disidenta si libertatea religioasa in aceasta perioada. A fost cu adevarat un intuneric spiritual. Dar a privi lucrurile in felul acesta inseamna a trece cu vederea marile redesteptari intelectuale care au avut loc dupa secolul al X-lea.
Au avut loc diferite redesteptari ale culturii, unele generale, altele locale. Dintre acestea, cresterea brusca a interesului intelectual in secolul al XII-lea a fost un precursor important al Renasteri umaniste din secolele al XIV-lea si al XV-lea, care a pregatit calea pentru Reforma.
Declinul papal si Schisma
La un secol dupa Inocent al III-lea era evident ca Papalitatea intrase intr-o perioada de declin, care parea sa-i prevesteasca moartea. Papa Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) a ajuns la tron intr-un timp cand natiunile, cu vigoarea unui proaspat nationalism care le stimula, se infruntau una cu alta peste hotarele Europei. Anglia si Franta duceau razboaie periodice pentru posesiuni feudale engleze in Franta, iar un rege puternic francez l-a sfidat din nou pe papa, de asta data cautand sa impuna clerului impozite. Papa Bonifaciu a cautat sa-i trateze pe regi asa cum facuse Inocent al III-lea, dar timpurile si oamenii nu mai erau aceleasi, si nu a izbutit. Rezultatul a fost ca papii de dupa aceea au fost dominati de o Franta puternica, si intre 1305 si 1378 papii au fost de origine franceza, Biserica Romana trunchiata avandu-si sediul intr-o proprietate papala feudala marunta, Avignon, in sudul Frantei. In cursul acestei epoci, cunoscuta in istoria bisericeasca sub denumirea de captivitatea babiloniana, cetatea Romei a scazut la marimea unui orasel, cu o populatie apreciata candva la mai putin de 20000.
Captivitatea babiloniana a Papalitatii s-a sfarsit printr-o incurcatura si mai mare pentru aceasta si pentru Europa. A fost ales un papa, cu obligatia de a conduce de la Roma, lucru pe care l-a si facut. Dar un altul, un francez, a staruit sa domneasca de la Avignon. Acum doi papi conduceau ceea ce, cu 75 de ani mai inainte, Bonifaciu al VIII-lea numise cu mandrie "singura sfanta biserica!" Divizarea care a rezultat este numita Marea Schisma. Cand, in 1409, Sinodul de la Pisa a cautat sa remedieze schisma alegand un papa si detronandu-i pe toti papii rivali, el a inrautatit situatia, deoarece acum trei papi pretindeau ca au dreptul la scaunul Sfantului Petru. Situatia a fost in cele din urma rezolvata de Sinodul de la Constanta (1414-1417), care a fost in stare sa realizeze detronarea celor trei papi rivali si sa aleaga un singur pontif. Alta realizare a Sinodului de la Constanta a fost porunca de a-i arde pe cei doi reformatori cehi, Hus si Ieronim. Slujitorii imparatului au indeplinit lucrul acesta in ciuda biletului de libera trecere emis mai inainte de imparat. Dupa aceasta, la tronul papal au urcat oameni preocupati mai mult de artele si literatura umaniste pe care le proteja Renasterea, decat de mantuirea oamenilor sau de binele bisericii. Numai provocarea Reformei a adus la tronul pontifical papi cu un oarecare simt al raspunderii spirituale. Captivitatea babiloniana a bisericii si Marea Schisma au demascat slabiciunea si stricaciunea bisericii in fata intregii Europe de Apus, si in felul acesta a pregatit calea pentru insemnata Reforma care a urmat in secolul al XVI-lea.
La un secol dupa Inocent al III-lea era evident ca Papalitatea intrase intr-o perioada de declin, care parea sa-i prevesteasca moartea. Papa Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303) a ajuns la tron intr-un timp cand natiunile, cu vigoarea unui proaspat nationalism care le stimula, se infruntau una cu alta peste hotarele Europei. Anglia si Franta duceau razboaie periodice pentru posesiuni feudale engleze in Franta, iar un rege puternic francez l-a sfidat din nou pe papa, de asta data cautand sa impuna clerului impozite. Papa Bonifaciu a cautat sa-i trateze pe regi asa cum facuse Inocent al III-lea, dar timpurile si oamenii nu mai erau aceleasi, si nu a izbutit. Rezultatul a fost ca papii de dupa aceea au fost dominati de o Franta puternica, si intre 1305 si 1378 papii au fost de origine franceza, Biserica Romana trunchiata avandu-si sediul intr-o proprietate papala feudala marunta, Avignon, in sudul Frantei. In cursul acestei epoci, cunoscuta in istoria bisericeasca sub denumirea de captivitatea babiloniana, cetatea Romei a scazut la marimea unui orasel, cu o populatie apreciata candva la mai putin de 20000.
Captivitatea babiloniana a Papalitatii s-a sfarsit printr-o incurcatura si mai mare pentru aceasta si pentru Europa. A fost ales un papa, cu obligatia de a conduce de la Roma, lucru pe care l-a si facut. Dar un altul, un francez, a staruit sa domneasca de la Avignon. Acum doi papi conduceau ceea ce, cu 75 de ani mai inainte, Bonifaciu al VIII-lea numise cu mandrie "singura sfanta biserica!" Divizarea care a rezultat este numita Marea Schisma. Cand, in 1409, Sinodul de la Pisa a cautat sa remedieze schisma alegand un papa si detronandu-i pe toti papii rivali, el a inrautatit situatia, deoarece acum trei papi pretindeau ca au dreptul la scaunul Sfantului Petru. Situatia a fost in cele din urma rezolvata de Sinodul de la Constanta (1414-1417), care a fost in stare sa realizeze detronarea celor trei papi rivali si sa aleaga un singur pontif. Alta realizare a Sinodului de la Constanta a fost porunca de a-i arde pe cei doi reformatori cehi, Hus si Ieronim. Slujitorii imparatului au indeplinit lucrul acesta in ciuda biletului de libera trecere emis mai inainte de imparat. Dupa aceasta, la tronul papal au urcat oameni preocupati mai mult de artele si literatura umaniste pe care le proteja Renasterea, decat de mantuirea oamenilor sau de binele bisericii. Numai provocarea Reformei a adus la tronul pontifical papi cu un oarecare simt al raspunderii spirituale. Captivitatea babiloniana a bisericii si Marea Schisma au demascat slabiciunea si stricaciunea bisericii in fata intregii Europe de Apus, si in felul acesta a pregatit calea pentru insemnata Reforma care a urmat in secolul al XVI-lea.
