Evul mediu
În istoria europeană, Evul Mediu (epoca mijlocie) a fost perioada dintre antichitate şi epoca modernă.
Perioada medievală este subdivizată în trei perioade: Evul Mediu Timpuriu, evul mediu mijlociu şi evul mediu târziu. La nivel global, mai este denumit şi perioada post-clasică.
Depinzând de continent, această epocă a început în anii 200-600, şi s-a încheiat în 1500-1700. Civilizaţii clasice majore că Regatul Han, Imperiul Roman de Apus, Imperiul Gupta şi Imperiul Sassanid au căzut în secolele III-VII. Epoca s-a caracterizat prin invazii din Asia Centrală, dezvoltarea a trei mari religii: Creştinismul, Islamul şi Budismul, precum şi amploarea contactelor comerciale şi militare dintre civilizaţii.
În Europa, declinul Imperiului Roman, dezurbanizarea şi depopularea, precum şi scăderea nivelului de trăi a dus la conceptul de "Epoca întunecată", deşi în estul Mediteranei, Imperiul Bizantin a prosperat până în 1204, De asemenea, califatele islamice şi China au înflorit pe plan cultural şi economic.
În Europa, depopularea, dezurbanizarea, invaziile şi migraţiile populaţiilor, începute în antichitatea târzie, au continuat pe parcursul evului mediu mijlociu. Invadatorii barbari, incluzând populaţii germanice variate, au format noi regate pe teritoriile fostului Imperiu Roman de Apus. În secolul al VII-lea, nordul Africii şi Orientul Mijlociu, ce fuseseră cândva teritorii ale Imperiului Roman de Est au ajuns sub stăpânirea Califatului, un imperiu islamic, fiind cucerite de succesorii lui Mahomed. Deşi s-au desfăşurat schimbări substanţiale în societate şi structurile politice, ruptura dintre antichitate şi evul mediu n-a fost completă. Imperiul Bizantin a supravieţuit şi s-a menţinut că o putere majoră. Legea imperială, Codul lui Iustinian, a fost redescoperit în nordul Italiei în 1070, fiind admirat pe parcursul epocii. În vest, multe regate au încorporat vechile instituţii romane. Mănăstirile au fost fondate în timpul campaniilor de misionarism creştin desfăşurate în teritoriile păgâne ale Europei.
Francii, sub dinastia Carolingiană, au pus bazele unui imperiu în vestul Europei, devenind o putere majoră. Imperiul Carolingian, în secolele VIII-IX, a fost sucombat de presiunile războaielor interne civile combinate cu invaziile externe ale vikingilor din nord, maghiarilor din est, şi sarazinilor din sud.
De-a lungul Evului Mediu Mijlociu, care a început după anul 1000, populaţia Europei a crescut de pe urmă inovaţiilor tehnice şi agricole ce au dus la lărgirea rutelor comerciale şi la înflorirea economică, precum şi la o renaştere urbană treptată. Manorialismul a organizat structurile sociale, ţăranii primind loturi de pământ în schimbul prestării serviciilor de muncă către nobili, iar în cadrul feudalismului, cavalerii şi nobilii cu staturi sociale joase prestau servicii militare către nobilii cei mai bogaţi în schimbul terenurilor şi statusurilor sociale.
Cruciadele, începute din 1095, ce erau iniţial pelerinaje , au devenit expediţii militaro-religioase organizate de puterile europene creştine pentru a recăpăta controlul asupra "Ţării Sfinte" aflate sub stăpânire musulmană.
Regii au devenit capii regatelor centralizate, reducând infracţiunile şi violenţă, însă idealul de unitate creştină era din ce în ce mai imposibil de realizat. Viaţa intelectuală a fost marcată de scolasticism, filosofia ce empatiza credinţă cu raţiunea, ceea ce a permis fondarea universităţilor. Europa se afla sub controlul instituţiilor feudale şi ecleziastice. Arta şi arhitectura erau caracterizate de teme creştine.
În Asia, expansiunea islamică a generat un nou imperiu şi civilizaţie cu contacte comerciale cu Asia, Africa şi Europa, precum şi la avansarea ştiinţei şi culturii. Estul Asiei a experimentat ascensiunea Chinei imperiale după interregnumul haotic al celor şase dinastii, stabilind dinastii prospere ce au influenţat Coreea, Vietnam şi Japonia. Religii ca Budismul şi neo-confugianismul s-au răspândit. Praful de puşcă a fost dezvoltat de chinezi şi s-a răspândit rapid în întreagă lume. Imperiul Mongol a afectat o mare parte a Europei şi Asiei. Mongolii, deşi au cucerit zone întinse, au comis genociduri şi au provocat accelerarea răspândirii marii ciume, au creat noi rute dintre cele două continente. În "Lumea Nouă" s-au dezvoltat şi au prosperat civilizaţii ca Maya, Imperiul Aztec şi Imperiul Încas, neatinse şi izolate de problemele lumii vechi, dar aflate într-un stadiu primitiv de dezvoltare în privinţa tehnicii.
Filosofia lui Thomas Aquino, Petrarca, Zhu Xi şi Kabir, codul lui Iustinian, matematică lui Fibonacci, Oresme şi Al-Khwarizmi, picturile lui Giotto, Behzad şi Dong Yuan, poeziile lui Dante, Li Bai, Ruba'i şi Chaucer, istoriografia lui Leonardo Bruni şi Ibn Khaldun, călătoriile lui Marco Polo şi Ibn Battuta, şi arhitectură gotică a catedralelor precum Chartres sau minuni arhitectonice că Mezuita, Angkor Wat sau Machu Picchu au fost realizările remarcabile ale acestei perioade.
Evul Mediu Târziu a fost marcat însă de dificultăţi şi calamităţi incluzând războaiele, foametea şi ciuma, diminuând populaţia Europei vestice; între 1347-1350, Moartea Neagră a ucis o treime din populaţia Europei. Controversele, ereziile şi schismă bisericii catolice, conflictele civile, revoltele sociale au culminat în această perioada. Dezvoltarea culturală şi tehnologică au transformat societatea europeană, ce a dus la încheierea lentă a evului mediu şi la începutul modernităţii.
