Etimologie
Noțiunea „Evul Mediu” derivă din limba latină (MEDIVM AEVVM) și provine din filologia umanistă a Renașterii, unde definea sub forma media latinitas intervalul de timp cuprins între împăratul roman Constantin cel Mare (306-337) și cel francez Carol cel Mare (768-814).În 1330, umanistul și poetul Francesco Petrarca a susținut că perioada pre-creștină este antiqua-antichitatea, și că era creștină este nova-"nouă". Leonardo Bruni a fost primul istoric care a utilizat periodizarea tripartită în "Istoria Florentină" (1442). Bruni și istoricii târzii au susținut că Italia a suferit o "revigorare" din timpul lui Petrarca, și au adăugat astfel o a treia epoca. Termenul de "epoca medievală" a apărut în latină în 1469 că "media tempestas" sau sezonul mijlociu, apoi în 1604 că "media saecula". Termenul "Evul Mediu" a derivat din "medium aevum". Periodizarea tripartida a devenit standard după istoricul german Christopher Cellarius care a divizat istoria în trei epoci: Antichitatea, Evul Mediu și Epoca Modernă.
Bruni consideră că Evul Mediu a început în 476 după colapsul Imperiului Român de Apus. Pentru majoritatea europenilor, sfârșitul secolui XV este marcat că fiind încheierea evului mediu, odată cu descoperirea Americii de către Columb, Cucerirea Constantinopolului de turci în 1453, ori este clasat de la începutul secolului XVI, odată cu Reforma Protestantă din 1517. Istoricii englezi consideră Bătălia de la Bosworth din 1485 că punctul de plecare a modernității. Pentru Spania, 1516 este anul începerii modernității, fie în 1492, când Granada a fost cucerită prin intermediul utilizării primelor arme de foc.
Denumirea a fost preluată, începând cu secolul al XVIII-lea, în literatura și în istoriografia occidentală, având inițial sensul peiorativ de „Evul Mediu întunecat” caracterizat prin, cruzimile inchiziției cu arderea pe rug a vrăjitoarelor și ereticilor, o perioadă de obscurantism, iadul fiind în picturi reprezentat ca un loc de groază.
Reabilitarea noțiunii și includerea sa în circuitul științific se petrec abia în secolul al XIX-lea, în epoca romantismului, atunci când Evul Mediu devine o perioadă idealizată în literatură și în artă.
