Evul Mediu

Moda podoabei capilare in Evul Mediu o constituie colectia de memorii ale calatorilor straini prin Tarile Romane, potrivit realitatea.net.

Banatenii purtau „parul lung, cu carare pe frunte, atarnand pe tample atat de jos, ca de multe ori ajunge cu o jumatate de palma pana sub barbie; in unele tinuturi se socoteste drept o frumusete cand il innoada de varfuri".

Evul Mediu a fost, cu siguranţă, perioada cea mai terifiantă din istoria omenirii. Dacă în ziua de astăzi credeţi că oamenii sunt violenţi şi cruzi, trebuie să vedeţi cum obişnuiau să-şi pedepsească aceştia semenii în urmă cu 500 de ani.
Sărăcia şi foametea sunt cuvintele care descriu cel mai bine acea perioadă. Majoritatea oamenilor erau săraci, sufereau de boli incurabile, iar libertatea lor depindea de bogaţii care deţineau pământuri.

Care era politica acelor vremuri? Dacă aveai bani, puteai să îţi “ispăşeşti păcatele” contra unei sume de bani. Cum majoritatea oamenilor supuşi la torturi erau oameni săraci, s-au inventat metode “ingenioase”. Oamenii puteau să se considere norocoşi dacă, în urma unei infracţiuni, “scăpau” cu o pedeapsă de genul tăierea mâinii sau a limbii.

Majoritatea dispozitivelor de tortură se află la muzeul “Rothenburg ob der Tauber” din Germania. Şi în muzeele din România sunt expuse exemplare de genul acesta, în special în Sighişoara, la “Camera de Tortură”.

1. Ţeapa

Aceasta metodă de tortură este asociată de obicei cu Vlad Ţepeş, de unde şi-a atribuit şi numele.

Victima era străpunsă de ţeapă şi lăsată să moară, proces ce putea să dureze până la 3 zile.

Legendele spun că lui Vlad Ţepes îi plăcea să ia masa, privind oamenii zbătându-se în ţepe.

2. Leagănul lui Iuda

Cu siguranţă nu e la fel de crud ca ţeapa, însă mult mai sadic. Anusul sau vaginul victimei erau plasate în vârful piramidei (foto), scopul fiind acela de a prelungi durerea, sau de a ţepui cât mai incet, dar “eficient”.

Victima era de obicei goală, pentru a evidenţia umilirea acestei torturi şi de obicei erau atârnate greutăţi pe picioare, pentru a face procesul şi mai dureros. Acest tip de tortură putea să dureze de la câteva ore, până la zile întregi.

3. Sicriul

Tortura “Sicriul” era una din cele mai înfricoşătoare din Evul Mediu.

De obicei, cei care sfârşeau pedepsiţi astfel, comiteau infracţiuni “serioase”, ca erezia şi blasfemia.

Victima era plasată în interiorul unei cuşti de metal, construită după forma corpului uman şi era de obicei agăţată de copaci.

“Ereticul” era lăsat acolo, pentru a fi mâncat, de viu, de către păsări si alte animale. Unii oamenii aruncau cu pietre sau alte obiecte, pentru a intensifica durerea condamnatului.

4. Masa de tortură

Cine ar putea uita de masa de tortură, care era o unealtă obişnuită în Evul Mediu?

Scopul acesteia era de a imobiliza victima şi de a o tortura prin ruperea oaselor. Pe unele mese erau aplicate şi cuie, pentru a-l duce pe condamnat pe culmile durerii.

5. Spintecătorul de sâni

Folosit ca o pedeapsă pentru femei, “spintecătorul de sâni” era folosit pentru a induce durere, a provoca pierderea de sânge sau, pur si simplu, de a lăsa victimele fără sâni.

Acesta era folosit şi fierbinte, pentru ca impactul să fie mult mai mare. Foarte puţine femei supravieţuiau acestui crud instrument.

6. Roata lui Catherine

Acest dispozitiv era folosit pentru a prelungi durerea celui acuzat. Victima era legată de o roată care se învârtea, un călău zdrobindu-l cu un ciocan de fier.

Odată ce oasele sale erau rupte, acesta era lăsat să moară în chinuri, pe roată. Mai mult, acesta era uneori agăţat de un copac, pentru ca păsările să mănânce din carnea sa vie. Majoritatea nu mureau de durere, ci de deshidratare.

Uneori, când pedeapsa se vroia a fi mai “indulgentă”, acuzatul era lovit în stomac şi piept, părţi ale corpului cunoscute în limba franceză drept “coups de grâce” (lovitura de graţie), fapt ce cauza moartea mult mai rapidă.

7. Fierăstrăul

Acesta era instrumentul cel mai comun şi cel mai ieftin, fiind folosit pentru cei acuzaţi de blasfemie, adulter, erezie, furt, crimă sau vrăjitorie.

Persoana în cauză era atârnată cu capul în jos, pentru a permite sângelui să fie redirecţionat în creier – metoda ideală pentru a determina victima să fie conştientă cât mai mult timp.

De obicei victima era tăiată în două, însă, uneori, şi până la abdomen, pentru a prelungi durerea.

8. Concasorul de creier

Folosirea concasorului de creier era o metoda populară în timpul Inchiziţiei spaniole.

Victima era pusă pe orizontală, iar capul acesteia era introdus în concasor. Dispozitivul compresa craniul, spărgea dinţii şi scotea ochii.

Această metodă era folosită de obicei pentru a obţine informaţii importante. Dacă procesul nu era dus până la sfârşit, victima rămânea cu vătămarea serioasă a creierului, ochilor sau danturii.

Muza de inspiratie pentru artisti, subiect inepuizabil pentru oamenii de stiinta, frumusetea feminina s-a aflat dintotdeauna in centrul preocuparii umane. In ce epoca din istoria lumii regasim insa frumusetea absoluta? S-a inventat oare vreo oglinda fermecata care ar putea sa ne plimbe de-a lungul timpului si sa ne spuna: da, ea este cea mai frumoasa femeie nascuta pe pamant vreodata? Nu chiar…

Statutul social În evul mediu regimul juridic al femeii şi modul în care este privită aceasta în cadrul societăţii se deosebeşte în multe privinţe de cel din societatea antică. Femeia nu mai este o simplă anexă sau un bun aflat în proprietatea capului familiei, în urma suprimării dreptului de tutelă de către împăratul bizantin Iustinian. De asemenea, ea devine proprietara unor bunuri, pe care, dacă doreşte, le poate înstrăina. Femeia din clasele nobiliare poate deţine chiar bunuri funciare (feuduri), în situaţia în care le-a moştenit. În Anglia, cunoscută prin instaurarea unor drepturi civile încă din primele secole ale mileniului II, o femeie (aparţinând clasei nobiliare sau burgheziei) poate chiar beneficia de drepturi juridice: transmiterea averii prin testament, posibilitatea de a participa la acţiuni juridice.

Poligamia a fost condamnată explicit de către Biserică relativ târziu. Din clipa în care a devenit normă juridică declararea consimţământului de ambii parteneri, situaţia femeii se schimbă şi la nivelul mentalităţii. Căsătoria reprezintă în evul mediu modalitatea, mai ales pentru femeile care nu aparţin claselor avute, de a se integra în viaţa activă – diverse munci alături de soţii lor – sau în viaţa socială, putând desfăşura activităţi care necesită răspundere juridică. În evul mediu, în Europa Occidentală, participarea femeilor la activităţile meşteşugăreşti este frecventă. Sunt cunoscute multe corporaţii meşteşugăreşti în care prezenţa femeilor este majoritară.

În mediul rural, activitatea femeii este deosebit de intensă, chiar în grad superior bărbaţilor, pentru procurarea celor necesare traiului cotidian: ea participă la munci agricole şi gospodăreşti.

Femeia ca ideal cavaleresc Evul mediu occidental consacră, în bună măsură sub influenţa Orientului, statutul social al femeii din aristocraţie ca subiect al unui sentiment deosebit, necunoscut până atunci: adoraţia şi devotamentul bărbatului, care îşi pune întreaga fiinţă şi semnele nobleţei sale (armele) în slujba femeii iubite. Curtenia, ca ideal cavaleresc, şi idealizarea femeii în literatura trubadurilor reprezintă elementele cele mai importante ale schimbării mentalităţii.

Călătoriile medievale. Călătoria reprezintă pentru omul medieval unul dintre elementele esenţiale ale vieţii, nu atât prin frecvenţa cu care se produce (societatea medievală este mai degrabă statică), cât prin tentaţia pe care o reprezintă. Cu excepţia negustorului, obligat să se deplaseze prin natura îndeletnicirii sale, omul medieval (ţăran, orăşean, dar şi nobil) este mai degrabă sedentar. El cunoaşte cel mai mult împrejurimile locului unde s-a născut. Dar ispita (combinată cu spaima) pe care o stârneşte necunoscutul este extraordinară. Ea se asociază, în mentalitatea impregnată de religios a omului medieval, cu descoperirea “cetăţii lui Dumnezeu” şi parcurgerea drumurilor lui Isus ori a peregrinărilor apostolilor săi.

Spre deosebire de locuinţele ţăranilor, a căror destinaţie este în primul rând una utilitară, castelul se supune mai ales unor necesităţi de dominaţie simbolică, puternicii având nevoie să ﬁe văzuţi şi temuţi, şi apoi unora militare.

În perioada care a urmat destrămării imperiului carolingian, datorită delegării atributelor regale unor înalţi funcţionari care acţionează în teritoriu şi prin generalizarea imunităţii, care dă marilor proprietari funciari dreptul de a împărţi dreptatea şi de a strânge impozitele fără amestecul agenţilor puterii centrale, autoritatea politică a început să ﬁe exercitată la nivelul unor entităţi politice mai restrânse. Acestea sunt iniţial de tipul regatelor şi principatelor (ansambluri teritoriale conduse de duci, comiţi sau marchizi). Odată cu invaziile vikingilor şi ale ungurilor, care fac necesară apărarea cu forţe locale, datorită imposibilităţii de a reacţiona în care se găseşte regalitatea, această fărâmiţare a autorităţii continuă. Ca atare, în secolul al X-lea entitatea autonomă de bază este senioria, iar această situaţie se va perpetua până în secolul al XIII-lea, când puterea regală îşi recapătă prerogativele.

În evul mediu, alcoolul – care era numit aqua ardens sau spiritus vitae – era ingerat doar ca medicament, atribuindu-i-se mii de virtuţi; rachiul era considerat “mama, stăpâna, regina tuturor medicamentelor; el este

Evul Mediu

Moda podoabei capilare in Evul Mediu

Cele mai înfioratoare torturi din Evul Mediu

Frumusetea de-a lungul timpului

Statutul femeii in evul mediu

Calatori si calatorii in Evul Mediu

Seniorul si castelul feudal

Un medicament miraculos

Popular Posts

Labels

Pages

Blog Archive